Iubirea pentru cărți am întâlnit-o în liceu, Dama cu camelii fiind dragoste la prima citire (faptul că Traviata lui Verdi este opera preferată și văzută de 10 ori nu este o întâmplare).
De atunci am continuat aventura livrească, la început din dorința de a avea discuții interesante cu oamenii pe care îi întâlneam (știți voi cum sunt adolescenții), însă în ultimii ani lectura a devenit o formă de terapie pentru mine.
Cele 10 cărți pe care le recomand sunt acelea care m-au sustras vieții fără să simt, dar care m-au readus cu picioarele pe pământ, sunt acele povești care m-au devorat și care mi-au dat insomnii.
Nu agreez ideea de a da note cărților, așa încât, ordinea lor este în funcție de intensitatea emoțiilor trăite când le-am lecturat. Să-ncepem aventura!
1. O viață măruntă de Hanya Yanagihara. A fost lectura lunii mai la clubul de carte pentru femei – Mujeres Livres și încă mă trăiește. M-a durut fizic povestea lui Jude, unul dintre cei 4 tineri-protagoniști a căror poveste de viață este derulată plecând de la anii tinereții și ajungând la maturitatea vârstei de 50 de ani. O durere asemănătoare am mai simțit atunci când am citit Învățare de Tara Westover și Foamea. Memoriile corpului meu de Roxane Gay. Puterea prieteniei, copilărie și abuz, artă și carieră, homosexualitate, vulnerabilitate, familie, fericire, sunt doar câteva dintre temele acestui roman. Dar cea mai apăsătoare este cea a sensului vieții. Se întreabă la un moment dat unul dintre personaje, „La ce folosește viața mea?”. Cartea mea este atât de subliniată, de parcă aș fi învățat pentru un examen. Unul dintre pasajele care mă vizitează des este următorul –
Cum știai că venise vârsta să te dai bătut? (…) Când anume ideea de a-ți urma ambițiile devenea, din curajoasă, nesăbuită? Cum știai când să te oprești? În urmă cu câteva zeci de ani, în decenii mai rigide și mai puțin încurajatoare (și, de fapt, mai de ajutor), lucrurile erau mult mai clare: te opreai când împlineai patruzeci de ani, când te căsătoreai, când aveai copii, ori după cinci ani, după zece, după cincisprezece. (…) Dar epoca de acum era o perioadă a afirmării de sine, în care să te resemnezi cu ceva ce nu era chiar prima ta opțiune în viață părea dezonorant, o dovadă de slăbiciune. La un moment dat, acceptarea a ceea ce părea să fie destinul propriu se transformase dintr-o atitudine demnă într-un semn de lașitate. Erau vremuri în care presiunea de a deveni fericit părea aproape sufocantă, de parcă fericirea era un obiectiv ce putea și trebuia să fie atins de fiecare, iar orice mic compromis făcut în urmărirea lui era, într-un fel sau altul, reprobabil.
2. Omul în căutarea sensului vieții de Viktor E. Frankl – volum autobiografic despre timpul petrecut în lagăre de concentrare din perioada nazistă. Am citit-o într-un moment de cumpănă din viața mea, și a fost tot ce aveam nevoie pentru a mă ridica. Dacă ar fi să recomand o carte motivațională, asta ar fi prima. Am învățat că iubirea este răspunsul la problemele lumii, iar puterea ei vindecătoare este nelimitată.
Pentru prima dată în viața mea am văzut adevărul așa cum este el pus în cântec de atâția poeți, proclamat ca fiind înțelepciunea finală de către atât de mulți gânditori. Adevărul – acela că Iubirea este scopul final și cel mai înalt la care omul poate aspira. Apoi am înțeles sensul celui mai mare secret pe care îl oferă poezia, gândirea și credința umană: Mântuirea oamenilor este prin iubire și iubire.
3. Anna Karenina de Lev Tolstoi. Este romanul care mi-a marcat adolescența, Anna fiind pentru mine imaginea femeii libere, care are curaj să aleagă iubirea cu riscul de a sacrifica totul. Aș reciti după 10 ani acest roman, în principal pentru a gusta din nou din frumusețea scriiturii lui Tolstoi.
E atât de ușor să trăiești pe lume, dacă urmezi acel adevăr simplu – că bunătatea, iubirea, deschiderea sunt cele mai bune și mai accesibile căi de a te apropia de oameni.
4. Splendida cetate a celor o mie de sori de Khaled Hosseini. Dacă erau momente când îmi doream să mă nasc în altă țară, după ce am citit cartea aceasta, pot spune că mă simt binecuvântată că sunt o fată născută într-un sat din România. Dar mă locuiește o tristețe enormă că sunt neputincioasă față de destinele femeilor prezentate de Hosseini (într-un Afganistan cuprins de război). Vedeam haosul de acolo cu câțiva ani în urmă la știri , dar nu reușeam să privesc profund realitatea de acolo, faptul că se fac cezariene fără anestezic sau cum sar mâini și picioare în aer la doar un pas de tine. Este o poveste despre tortură (fizică și psihică) , despre supraviețuire și iubire. Un pasaj care mie mi-a dat fiori… face parte din mesajul către populație la venirea talibanilor la conducerea Afganistanului:
“Atenţie, femei:
Veţi sta tot timpul în casele voastre. Nu este cuviincios ca femeile să bată străzile fără rost. Dacă ieşiţi afară, este obligatoriu să fiţi însoţite de un mahram, o rudă bărbat. Dacă veţi fi prinse singure pe stradă, veţi fi bătute şi trimise acasă. Nu vă veţi arăta, în nicio împrejurare, chipul. Când veţi ieşi, vă veţi acoperi cu burqa. Dacă nu vă veţi supune, veţi fi bătute crunt.
Produsele cosmetice sunt interzise.
Bijuteriile sunt interzise.
Nu veţi purta haine provocatoare.
Nu veţi vorbi decât dacă veţi fi întrebate.
Nu veţi privi bărbaţii în ochi.
Nu veţi râde în public. În caz contrar, veţi fi bătute.
Nu vă veţi da cu ojă pe unghii. Dacă o veţi face, veţi pierde un deget.
Fetelor le este interzis să meargă la şcoală. Toate şcolile de fete vor fi închise imediat. Dacă veţi încerca să deschideţi o şcoală de fete, veţi fi bătuţi, iar şcoala va fi închisă.
Femeilor le este interzis să muncească.
Dacă veţi fi găsite vinovate de adulter, veţi fi omorâte cu pietre.
Ascultaţi. Ascultaţi cu atenţie. Supuneţi-vă. Allah-u-akbar.”
5. Procesul de Franz Kafka. Aveam 18 ani când am parcurs această carte, mi-a fost greu să înțeleg atunci esența ei, dar m-a marcat absurdul situației în care se afla protagonistul și incapacitatea lui de a rezolva misterul. De aceea îmi doresc să reiau lectura și sunt curioasă cum o voi interpreta acum, după 11 ani și o mai mare experiență de viață.
Universul este un rezervor aproape neatins de valori şi de semnificaţii, iar un om nu trebuie să-şi piardă vlaga pentru că nu-l poate măsura.
6. Narcis și Gură de Aur de Hermann Hesse. SUBLIM este cuvântul-descriere pentru această carte. Îl iubesc pe Hesse, tocmai mi-am făcut cadou și Lupul de stepă. Pentru cei care au o luptă interioară între minte și suflet, între rațiune și simțire, este lectura ideală.
Gândirea noastră este […] o intoarcere a privirii de la simţuri, spune Narcis […] Tu însă îndrăgeşti tocmai ceea ce e mai nestatornic şi muritor, şi proclami sensul lumii tocmai în ceea ce este efemer […] Noi, cugetătorii, încercăm a ne apropia de Dumnezeu scăzând lumea din fiinţa Lui. Tu te apropii de El, iubindu-i creţia şi creând-o din nou.
7. Rămânem la simțuri, iar următoarea carte pe care o ador este Prin țara simțurilor de Nejma, scriitoare arabă, numele fiind un pseudonim. Este al doilea ei roman după Fructul interzis. Romanul erotic al unei femei din lumea arabă, și spune povestea a două femei, tânăra Leila și mătușa sa Zobida. Tânăra-inițiată și femeia emancipată care are rolul de a-i reda libertatea trupului dar și a spiritului. Călătoria inițiatică piperată cu scene erotice are drept scop eliberarea Leilei de sub jugul propriilor prejudecăți care o țineau prizonieră.
În viaţă, unora le este dat să înveţe bunele maniere, altora să îşi educe spiritul ori să îşi întărească tot mai mult credinţa. Nu am avut privilegiul de a mă bucura de niciuna dintre acestea, ba nici măcar nu ştiu să citesc ori să scriu, din cauza pasiunii pe care mi-a insuflat-o Cel de Sus pentru plăcere. Numai un mijloc îmi mai rămâne pentru a face o faptă bună înainte de a muri: să iniţiez o tânără în arta iubirii. Fireşte, în cel mai mare secret. Fiindcă ţara asta s-a hotărât să proscrie sexul şi să se acopere cu faldurile celei mai mincinoase virtuţi. Dacă aş fi identificată, cu siguranţă m-ar aştepta spânzurătoarea.
8. Femei care iubesc prea mult de Robin Norwood. Este cartea care mi-a explicat de ce eram atrasă de un anumit tipar de bărbat sau de ce tindeam să devin dependentă emoțional în relații și să rămân acolo chiar dacă îmi făceau rău. Cred că este o lectură obligatorie pentru orice femeie, nu cred că există una care să nu se regăsească.
„Cand a iubi inseamna a suferi, inseamna ca iubim prea mult. Cand ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile prelungite, punandu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult. Cand nu ne plac valorile lui, comportamentul lui si caracterul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult. Cand relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult.”
9. Cu ultima suflare de Paul Kalanithi. De profesie neurochirurg, Paul descoperă la 36 de ani că suferă de cancer la plămâni. Cum te raportezi la viață când știi că mai ai puțin de trăit? Ce faci în ultimele clipe rămase? Acest volum de memorii este un elogiu adus vieții. Am plâns mult în timp ce citeam, dar și după. Cartea aceasta și Oscar și Tanti Roz sunt cele care m-au determinat șă nu aleg oncologia ca specialitate, deoarece nu aș putea metaboliza atâta suferință. Viitorul meu atent planificat și câștigat cu sudoare nu mai exista. Moartea, atât de familiară în munca mea, îmi făcea o vizită personală acum. Iată-ne aici, față în față, și totuși nu-i recunoșteam înfățișarea. Stăteam la o răscruce unde ar fi trebuit să fiu în stare să văd și să urmez pașii pacienților fără număr pe care îi tratasem în decursul anilor. Dar în loc de asta, nu vedeam decât un deșert pustiu, neprimitor, care strălucea orbitor, de parcă o furtună de nisip ștersese orice urmă familiară.”
10. Închei lista de cărți cu autobiografia lui Oliver Sacks – În mișcare. O viață. Am descoperit acest medic-scriitor într-o librărie, când mi-a ajuns în mâini cartea sa Omul care își confunda soția cu o pălărie. Am citit-o în acea zi în librărie, fără să-mi dau seama că nu o cumpărasem…i-am cumpărat apoi alte 3 cărți, așa devenind o iubitoare a cunoscutului neurolog. Cartea autobiografică este un exercițiu de sinceritate scris cu umor, este despre bucuria unei vieți trăite din plin, în iubire de oameni, cunoaștere și scris. Oliver Sacks a fost un om liber, mereu în mișcare, un om al VIEȚII, care îți face poftă să trăiești. Pentru cei interesați de neuroștiință, cărțile lui sunt geniale, cu prezentări de cazuri rare. O carte i-a fost și ecranizată (Revenirea la viață). Scrisul, atunci când merge bine, îmi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Mă transportă într-un alt loc — indiferent de subiect —, unde sunt complet absorbit şi uit de gândurile care m-ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. În aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să scriu fără oprire până când nu mai văd hârtia. Pentru iubitorii de psihologie, cărțile lui Irvin Yalom sunt magice. L-am descoperit în aceeași perioadă cu O. Sacks. Ultima carte scrisă de Yalom este O chestiune de viață și de moarte și este pe lista mea de citit vara aceasta.
Dacă sunteți iubitoare de lectură și doriți să împărtășiți idei cu alte cititoare, vă invit în Clubul nostru de femei citite și libere. Ne găsiți pe grupul de Facebook Mujeres Livres. Spor la citit și trăit!
