Este pandemia momentul ideal în care geniile stau izolate, lucrează și fac noi descoperiri, în taină, mintea deschizându-li-se brusc?
Povestea spune că la data de 25 iulie 1665, John Morley, un băiat de cinci ani, membru al parohiei Sfânta Treime din Cambridge, Anglia, a fost găsit mort în locuința sa. În momentul în care i-a fost examinat cadavrul, pe piept au fost descoperite pete negre, semnele cele mai clare că era vorba despre ciuma bubonică. Băiețelul a fost primul caz de infectare cu ciumă și implicit prima victimă a acestei boli din Cambridge, în acel an. Era un semn clar că focarul din primăvară de la Londra a avansat în oraș. Așa că locuitorii s-au izolat în mediul rural.
Printre acești oameni s-a aflat și un tânăr cărturar al Trinity College, pe nume Isaac Newton, a cărui casă se afla la aproximativ 60 de mile la nord de universitate. Locul în care Newton a fost izolat era destul de îndepărtat de oraș, fiind practic un mediu perfect pentru ca acesta să inventeze calculul, să creeze legile mișcării, să descopere gravitația și multe altele. De aceea, se spune că, datorită ciumei, s-au creat cele mai bune condiții pentru ca știința modernă să fie creată.
În ziua de azi, odată cu răspândirea virusului SARS-CoV-2 și cu măsurile luate de autorități de a sta izolați, oamenii își aduc aminte de „anul minune” a lui Newton. Acest lucru care se găsește în Washington Post este deja ceva normal pentru multe articole care circulă acum pe internet, fiind scrise într-o notă optimistă și cu o dorință orientată spre progres: „Așadar, dacă lucrați sau studiați de acasă în următoarele câteva săptămâni, amintiți-vă poate de exemplul pe care l-a dat Newton”. Ni se spune să profităm de oportunitatea acestui timp și să scriem un roman sau un scenariu și dacă nu, să ne reorientăm viața și să ne găsim scopul pentru care trăim. În caz contrar, se poate spune că am eșuat lamentabil la take-home examenul epidemiei, Newton fiind singurul care ar putea schimba ceva în Univers.
Ne putem noi compara oare cu Newton? Nu prea. Pe de-o parte, nimeni nu va putea vreodată să atingă genialitatea și nivelul său de realizare. În al doilea rând, nu este nici pe departe adevărat faptul că ciuma a fost declanșatoarea ideilor strălucite ale lui Newton, ca și când asta ar trebui să reprezinte un impuls pentru noi de a pune osul la treabă.
Acum vine problema mărului căzut în capul lui Newton. Este adevărat că pe aleea casei lui se afla un măr, unde acum se poate găsi o livadă. Matematicianul își contempla pomul într-o zi, iar gândul că luna pe orbita ei și mărul pe ramura lui erau supuse acelorași forțe din natură i-a apărut în minte. Iar nouă ne vine în minte alt lucru: liniștea și atmosfera simplă și tăcută a mediului rural l-au determinat pe Newton să aibă acel moment de inspirație. Este de fapt popularul basm al geniului: ideile grozave nu necesită munca obositoare a atenției susținute și a gândirii dure, ci ajung în „fulgere” de inspirație, care la rândul lor vin doar în circumstanțele potrivite, cum ar fi izolarea forțată în timpul unei epidemii.
Iată că acest lucru este adevărat în cazul lui Newton, pentru că în cei aproape doi ani petrecuți la fermă, acesta a produs un număr incredibil de rezultate excepționale. A creat noi perspective majore în domeniile vitale ale matematicii – ceea ce a devenit calculul și geometria analitică. Mai mult, a creat o nouă fizică pe măsură ce și-a folosit descoperirile matematice pentru a analiza mișcarea prin spațiu și timp, a efectuat experimente pentru a măsura atracția gravitației și apoi a început să-și modeleze cea mai faimoasă idee: gravitația universală, teoria care ar conecta fiecare obiect din cosmos la zborul acelui celebru măr de la ramură la sol. De asemenea, și-a înfipt un ac în propriul ochi ca parte a căutării sale de a înțelege cum funcționează lumina și lentilele. Toate acestea s-au întâmplat în acea perioadă de izolare din Lincolnshire.
Interesant este că mintea lui Newton s-a deschis spre a gândi aceste probleme exact în perioada în care s-a trezit singur din cauza ciumei. În calitate de biograf al matematicianului, Richard Westfall a documentat meticulos în „Never at Rest” faptul că Newton începuse să se gândească la cele mai presante întrebări din știință, în timp ce studia pentru examene, în camera sa de la Trinity College, în anul de dinainte de lovitura cu ciuma. Un document scris de către Newton enumeră problemele pe care încerca să le rezolve. Printre ele, după cum scrie Westfall, se numărau „materia, locul, timpul și mișcarea… ordinea cosmică, apoi… lumina, culorile, viziunea”, iar lista a continuat prin întrebări pe care urma să le abordeze în următoarele două decenii.
Anul dinaintea ciumei, 1664, a fost, de asemenea, cel în care Newton a început să se gândească profund la matematică și să descopere în sine talentul excepțional de a folosi un raționament abstract care ar urma să înflorească atunci când va ajunge la ferma sa. El a abordat de asemenea pe perioada toamnei și iernii problemele-cheie cu privire la analiza matematică, în timp ce a făcut o cercetare amănunțită a geometriei, ce l-a condus spre noi abordări în acest domeniu, toate aceste lucruri întâmplându-se cu câteva luni înainte să părăsească Cambridge.
În mod asemănător, când epidemia a luat sfârșit în cele din urmă, în 1666, Newton a continuat să facă același tip de muncă când s-a întors acasă, în camera sa. A continuat să revoluționeze geometria și a dezvoltat teoria gravitației, pe care a conștientizat-o pe deplin abia în anul 1680. De aceea, cu toate că atunci când s-a aflat în izolare a trecut printr-un moment de revelație din punctul de vedere al multor descoperiri, acest lucru nu a fost decisiv, pentru că fiind întrebat despre cum a reușit să rezolve marea dilemă a gravitației, acesta a răspuns: „Gândindu-mă continuu”.
Pentru Newton și descoperirile sale, munca a fost cel mai important aspect care i-a adus toate rezultatele extraordinare, atât în perioada când a fost student la Cambridge, cât și în momentul în care a fost izolat, dar și după. El chiar a scris referitor la anii de ciumă faptul că acele momente au reprezentat „începuturile epocii mele pentru invenție și matematică și filozofie mai mult decât oricând”, perioadă care a durat cel puțin o jumătate de deceniu. Newton a reușit să facă ceea ce a făcut, nu datorită locului în care s-a aflat în timpul ciumei, ci din cauza a cine era, adică unul dintre cei mai mari matematicieni și filozofi nativi din toate timpurile, care, timp de câțiva ani, a fost capabil să nu facă aproape nimic altceva cu timpul său decât să gândească și să calculeze.
Așadar, în aceste vremuri tulburi, important nu este să țintim la lucrurile pe care Newton le-a reușit în viață, pentru că am ajunge să fim dezamăgiți și nu am mai avea nicio motivație, ci să ne amintim care sunt pasiunile noastre și ce ne aduce fericirea, canalizându-ne energia și luptând pentru ele.
