Jurnal de călătorie. Japonia, China

Patru ţări imense stau astăzi faţă-n faţă: China, Rusia Sovietică, America şi Japonia. Aici, în Pacific, se va juca marele joc, viitorul război. Vai şi-amar de cei învinşi, poate şi de învingători! Marea ispravă pe care trebuie s-o împlinească nu doar Japonia, ci întreaga omenire, dacă vrea să se salveze, este aceasta: să dea noului ei trup, devenit uriaş în urma cuceririlor materiale, un suflet la fel de uriaş.“ (Nikos Kazantzakis)

„«Orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe care o vizitează», spunea Nikos Kazantzakis. El însuşi un neobosit călător, marele scriitor grec a îmbogăţit literatura ţării sale şi a lumii cu câteva jurnale de călătorie, adevărate capodopere ale genului. Rod a două voiaje în Orientul Îndepărtat (primul în 1935, în calitate de corespondent de presă, al doilea în 1957, însoţit de tovarăşa sa de viaţă, Eleni), jurnalul de faţă oferă, pe lângă informaţii pe care nici cel mai performant ghid turistic de astăzi nu le cuprinde, o incursiune în istoria unora dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, aflate în momente de răscruce, înainte şi după al Doilea Război Mondial. Gama sentimentelor prin care-l poartă pe autor peregrinările sale asiatice – de la bucurie nestăvilită, entuziasm şi admiraţie până la tristeţe îngrijorată, uimire inefabilă ori extaz – capătă în pagina scrisă o vibraţie impresionantă. Observaţia pătrunzătoare, lucidă alternează cu efuziunea lirică, plină de emoţie. Este, poate, cartea cea mai poetică a lui Kazantzakis, unde regăsim, în efigia creaţiei literare, chipul etern a două ţări şi două universuri – Japonia, o «Afrodită orientală», şi China, «ţestoasa naţiunilor».“ (Elena Lazăr)

„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion Diaconescu)