Abandonat pe Everest

Imi amintesc vag evenimentele de pe 10 mai, frigul cumplit ma anesteziase si incepusem sa-mi pierd cunostinta. La momentul respectiv nu stiam ca sunt pe cale sa cunosc pentru prima data moartea. In dupa-amiaza urmatoare, dupa o noapte si o zi petrecute afara, in cele mai aspre conditii imaginabile, pe când soarele cobora usor spre linia orizontului am revenit din morti. Am deschis ochii. Acesta este un mister, un miracol pe care inca nu am reusit sa-l inteleg, chiar si dupa atatia ani.

M-am ridicat cu greu in picioare, abia imi pastram echilibrul. Eram pierdut. Eram aproape orb. Ambele maini imi erau inghetate. Fata imi fusese distrusa de frig. Nu mancasem nimic de trei zile. Nu bausem nicio gura de apa de doua zile. Probabilitatea de a gasi Tabara de Sus de unul singur era aproape zero. imi amintesc ca am inceput sa merg dus de vant, rugandu-ma sa fiu salvat dar intelegand, treptat, ca nu am nicio sansa sa scap cu viata. M-am uitat în sus. Soarele se afla la cincisprezece grade deasupra orizontului, ceea ce insemna ca intr-o ora se va intuneca din nou, iar eu voi inghenunchia si voi lasa frigul sa ma invaluie pentru ultima data.

In urma expeditiei de pe Everest din 1996, Dr. BECK WEATHERS, un renumit patolog din Dallas, Texas, si-a pierdut nasul, mana stanga si o parte din mana dreapta din cauza degeraturilor. In completarea prestigioasei sale cariere medicale, dr. Weathers a fost, timp de multi ani, un orator motivational foarte cautat, care a inspirat numeroase audiente cu incredibila sa poveste despre supravietuire si valoarea unei a doua sanse la viata.