CARTE
Cernobîl Istoria unei catastrofe nucleare
Cernobîl Istoria unei catastrofe nucleare
De Serhii Plokhy
(0 recenzii)
ADAUGĂ LA
Detalii
Titlu: Cernobîl Istoria unei catastrofe nucleare
Autor: Serhii Plokhy
Editura: Trei
ANUL APARIȚIEI: 2021
ISBN: 9786064007605
Număr pagini: 368
Format: 15 X 23 cm
Traducere: Bogdan Perdivara
Descriere
„O cronică realizată cu o mână de maestru" – New York Review of Books
Premiul Pushkin House pentru Cartea Rusă 2019
Premiul Baillie Gifford pentru Non-Ficțiune 2018
„O cronică realizată cu o mână de maestru" – New York Review of Books
O relatare tulburătoare, care recreează filmul evenimentelor petrecute la Cernobîl în 1986 în tot dramatismul lor, istorisind poveștile celor care s-au trezit prinși în mijlocul unui Armageddon nuclear și au reușit să facă imposibilul: să stingă incendiul și să „adoarmă" reactorul.
Dincolo de narațiunea alertă și palpitantă, cartea semnată de Serhii Plokhy, el însuși supraviețuitor al dezastrului, sondează însă în profunzime și contextul social și politic al vremii, realizând o radiografie a regimului sovietic care avea să se prăbușească peste doar câțiva ani și investigând cauzele mai complexe, de natură structurală, care au dus la producerea catastrofei.
„Serhii Plokhy ne aduce istoria definitivă a dezastrului de la Cernobîl și a consecințelor acestuia, abordând cu îndemânare toate unghiurile, inclusiv povestea științifică, costurile umanitare și economice ale operațiunilor de decontaminare, modul în care explozia l-a forțat pe Gorbaciov să grăbească lansarea reformelor perestroikăi și revirimentul naționalismului ucrainean." – Andrew Wilson, University College London
„Cea mai cuprinzătoare și convingătoare istorie a Cernobîlului publicată până în prezent." – Financial Times
„O lucrare de mare erudiție și puternică forță narativă. Plokhy este maestrul detaliului elocvent." – Sunday Times
„Captivantă, meticulos documentată... " – Wall Street Journal
În dimineața zilei de 26 aprilie 1986, Europa a fost martora celui mai grav dezastru nuclear din istorie: explozia reactorului de la Centrala nucleară Cernobîl din Ucraina sovietică. Zeci de oameni au murit din cauza radiațiilor, jumătate de continent a avut de suferit de pe urma efectelor contaminării și mii de oameni s-au îmbolnăvit.
Serhii Plokhy investighează noi surse și arhive devenite recent disponibile pentru a relata poveștile dramatice ale pompierilor, oamenilor de știință și soldaților care au participat cu eroism la stingerea infernului nuclear. El dezvăluie racilele industriei nucleare sovietice, stabilind legătura dintre dezastru și autoritarismul conducerii partidului comunist, controlul exercitat de regim asupra informației științifice și accentul pus pe dezvoltare economică indiferent de costuri.
Astăzi, când riscul unui alt Cernobîl se profilează amenințător din cauza managementului defectuos al energiei nucleare în lumea aflată în curs de dezvoltare, Cernobîl se constituie într-un avertisment și un imperios apel la acțiune.
SERHII PLOKHY este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deţine
Catedra Mihailo Hruşevski, şi director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiaşi universităţi. Este autorul a numeroase lucrări de specialitate – traduse în mai multe limbi şi încununate cu premii prestigioase – dedicate Ucrainei şi Rusiei, spațiului est-european şi istoriei sale intelectuale, culturale şi politice.
Printre cărțile sale cele mai recente se numără și Porțile Europei: O istorie a Ucrainei,
apărută în limba română la Editura Trei.