Rugul

Un roman gotic al zilelor noastre, fascinant si tulburator In urma cu aproape un deceniu, prin Regele alb, cititorul lua contact cu o carte de mare succes, tradusa in toata lumea. Acum Gyorgy Dragoman revine cu un roman plasat in acelasi spatiu transilvanean cvasifictional, o saga de familie ce reprezinta si un tablou istoric contemporan. O adolescenta pe nume Emma, ramasa orfana in urma unui accident, este crescuta de bunica ei, o batrina cu un trecut invaluit in taine. Bunica o invata sa descopere magia cotidiana, precum si propriile-i puteri latente. Emma isi traieste si povesteste ultimele momente ale copilariei si primele iubiri adolescentine intr-un burg transilvanean din 1990, o lume ce isi cauta echilibrul dupa caderea regimului comunist si moartea „comandantului suprem”. Faptul ca intreaga poveste este vazuta de o fetita in prag de maturizare ii confera un farmec aparte: prin prezenta supranaturalului, a unor ritualuri bizare, cu tenta fantastica, Rugul gliseaza imperceptibil spre realismul magic, iar ecourile trecutului, evocate in povesti paralele, leaga destinele personajelor de o istorie adesea atroce. „Ceea ce vezi cind esti copil si adolescent iti influenteaza puternic personalitatea. Pentru mine a fost un exercitiu neobisnuit sa incerc sa-mi amintesc si sa pun pe hirtie tot ce am vazut in orasul acela... In Rugul analizez ce se intimpla cu noi atunci cind ne cucerim libertatea. Mai mult, un adolescent percepe mult mai acut o astfel de problema, pentru ca ea e strins legata de cautarea propriei identitati. Emma vrea sa afle cine e ea, care e trecutul ei si unde se ascunde acea libertate.” (Gyorgy Dragoman) „Rugul e un roman cu trucuri si capcane, un rug al carui jar e greu de stins. Te tulbura, te pune pe ginduri, te rumega intre masele, apoi te scuipa pe podea.” (Konyvesblog) „Pesemne ca Gyorgy Dragoman face apel la un soi de magie, caci reuseste sa ne determine nu numai s-o «citim» pe Emma, ci si sa-i percepem universul prin toate simturile noastre. Ne familiarizam cu mirosurile, gusturile, obiectele care o inconjoara, cu amintirile pe care i le evoca acestea. Cu alte cuvinte, ne afundam atit de mult in realitatea ei senzoriala si in reflectiile legate de aceasta, incit in cele din urma am putea ajunge sa credem ca «Emma sunt eu!».” (Jelenkor)