Tristețea îngerilor

Cind pleci sa infrunti viscolul si noaptea ca smoala, e bine sa mai fie cineva cu tine. Baiatul, singurul nume pe care il are eroul din Tristetea ingerilor, a aflat asta pe pielea lui: pustiit dupa moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste muntii inzapeziti sa duca inapoi o carte din care blindului pescar i se trasese moartea? Acum, in volumul al doilea al trilogiei islandeze, porneste din nou la drum, intr-un aprilie intunecat pe care iarna nu vrea sa-l paraseasca. De data aceasta nu e singur: il insoteste pe Jens, postasul tinutului, abia inzdravenit dupa ce fusese dezlipit, stana de gheata, din sa – il prinsese o furtuna de zapada pe drum. Calatoria celor doi e, ca orice calatorie, prilej de a afla mai multe despre tine insuti decit despre cel cu care mergi alaturi, e invatatura si descoperire. Si, cind moartea pindeste la fiecare pas printre trimbele de zapada, calatoria e si mijloc de a pretui cit mai mult viata.

„O saga despre supravietuire in fiordurile neiertatoare ale Islandei. Trimitindu-si eroii sa strabata salbaticia inghetata, Tristetea ingerilor da impresia unei versiuni nordice a calatoriilor pe care le fac personajele lui Cormac McCarthy. Cititi cartea la caldura, cu un ceai fierbinte alaturi – veti fi mai recunoscatori ca niciodata ca aveti un acoperis deasupra capului…” (The Independent)

„Chiar daca n-ati citit Intre cer si pamint, primul roman al trilogiei lui Jon Kalman Stefansson, nu-i nimic: Tristetea ingerilor va va cuceri oricum. Autorul stie ca nimeni altul sa zugraveasca spatii largi, nesfirsite. Cit despre punctul culminant, va va tine cu sufletul la gura pina la final.” (The Herald Scotland)

„La Tristetea ingerilor nu uimeste atit povestea, cit limbajul: cuvinte simple capata, prin felul in care sint folosite, un farmec aparte. Frazele lungi ale lui Stefansson, care in miinile unui alt scriitor ar parea neindeminatice si ciudate, au o frumusete neobisnuita: odata ce ai citit citeva pagini, te indeamna sa te opresti si sa-ti iei un ragaz, spre a putea gusta ce-ai vazut pina atunci. Fiecare paragraf e ca un poem.” (The Iceland Review)