Viața cea nouă

„Eu am fost cea care a citit mai intii cartea, eu am fost cea fascinata si inspaimintata de ea. Am gresit cind i-am dat-o s-o citeasca, socotind ca si el va fi la fel de fascinat ca mine. A fost fascinat, dar nu s-a multumit cu asta, ci si-a dorit sa plece pe tarimul acela. Desi i-am spus ca la mijloc nu era decit o carte, nu l-am putut indupleca. Era iubitul meu. Am pornit la drum, am colindat oras cu oras, am fost induiosati de laturile superficiale ale vietii, am patruns in maruntaiele ascunse ale culorilor, am cautat esenta, dar n-am izbutit sa o aflam. Pentru ca intre noi incepeau sa se iste certuri, l-am lasat singur in cautarile lui, m-am intors acasa, la mama si la tata, si l-am asteptat. In cele din urma, iubitul meu a revenit la mine, dar era cu totul altul. Mi-a spus, vorbind despre carte, ca ii abatuse din cale pe foarte multi oameni, ca le smintise viata foarte multor nefericiti, ca era izvorul tuturor relelor. Jurase sa se razbune pe ea pentru ca provocase toate acele deziluzii si frinsese atitea vieti. I-am spus ca nu cartea era de vina, ca erau nenumarate alte carti de acelasi fel. I-am spus ca importante erau lucrurile pe care le desluseau oamenii cind o citeau, dar n-a vrut sa plece urechea la mine.” (Orhan Pamuk)