Pe pământ suntem strălucitori

Scrierea acestui om e reflexia ‘strălucitoare’ a amestecului dintre două filosofii majore care răspund la această dilemă în cultura umanității: filosofia budistă, a Vietnamului în care Ocean se naște și își are strămoșii, și fiolosofia creștină, dominantă, a Americii în mijlocul căreia el își formează identitatea. Dacă în filosofia budistă, eul este o trecere prin corpuri succesive, în filosofia creștină, eul primește un corp unic și, odată cu el, ‘cuvântul’ de la începutul lumii. Cuvântul dintâi al identității noastre, consfințit la creștini prin taina botezului, este numele. Little Dog nu are unul, ci mai multe, de unde derivă prima dilemă a identității sale: Câine mic, alint vietnamez, și câteva încercări de nume în engleză: Beach e primul dat de mama, care seamănă, însă, cu Bitch, așa că e schimbat și ajunge mai târziu la Ocean. Îl păstrează, îl combină cu Vuong.

Am prezentat această grilă pentru cred că ea ne ușurează înțelegerea cărții și a omului care a scris-o, pe cele două paliere, formă și conținut.

1. Formă. Felul în care e scrisă, o confesiune poetică, ne arată exact cum s-a putut construi acest om. Din infinite fragmente de narațiuni frânte, succesiuni întrerupte, povești aruncate în aer și ansambluri dezmembrate, astfel încât singura coexistență posibilă a resturilor nu a mai rămas decât simbolul, metafora, care e emblema definitorie a poeziei. Ca atunci când, bombardată fiind, o casă nu mai poate căpăta cu adevărat viață decât prin reinterpretarea scânteii care a distrus-o. Din aceste considerente, eu cred că povestea construcției identității acestui om nu putea fi altfel decât poetică, iar Ocean Voung este omul metaforă. Pornește de la maimuță, trece prin câine, ajunge la vițel… în succesive încarnări ale aceluiași eu care pot într-o zi să-și ia zborul prin cuvânt ca fluturele monarh deasupra oceanului. Ultimul nume îl face strălucitor: Ocean.
2. Conținut. Dintre toate dominantele care contribuie la formarea acestei identități (etnică, națională, religioasă, etc) familia mi se pare cea mai importantă pentru că ea e definitorie pentru oricare dintre noi, dar mai ales pentru Ocean, cel care face din această mărturisire un manifest al identității de gen. Confesiunea lui e pentru mine o bucurie a confirmării unei teorii pe care o voi expune pe scurt.

Dacă suntem de acord că viața nu poate exista decât în urma unui proces reproductiv care, în cazul omului, aduce împreună o componentă feminină și una masculină și, dacă suntem de acord că, spre deosebire de celalalte viețuitoare, omul are și o conștiință de sine (‘Cogito, ergo sum’), nu doar o percepție senzorială a propriului corp ca animalele (pisicile nu se recunosc în oglindă, de exemplu) atunci, ar trebui să putem accepta că omul nu-și poate alcătui o identitate ca formă de viață reproductivă în absența confirmării sale – pe parcursul procesului de formare – de către elementele primordiale ale concepției: elementul feminin și elementul masculin. Simplific îndată.

Când confirmarea propriei existențe de către exponenți ai celor două elemente (masculin, feminin) nu se produce, se întâmplă ceea ce nouă ne e foarte greu să acceptăm în societate, azi: Deplasarea identității de gen de identitatea sexuală. Cu alte cuvinte, să ai un sex biologic, dar un gen diferit în conștiința de sine, evident cu grade variate ale acestei deplasări (de la fete care se simt doar un picuț băieți, până la băieți care se simt exclusiv fete, cadranul deplasării e mare și are 360 de grade.)

Când un individ crescut în absența propriului model de gen (fără părinte sau fără model părintesc de același gen –bunic, unchi, iubit al mamei pentru băieți, etc) sau prin alterarea modelului (mamă castratoare, dominatoare, tată agresiv, bătăuș, etc), probabilitatea ca identitatea de gen să se plieze perfect pe identitatea sexuală – așa cum râvnește purista societate hetero – scade. Ceea ce se întâmplă este că, percepând această deplasare, individul tinde să o corecteze, tocmai pentru a satisface modelul ontologic din care face parte, anume cel reproductiv. E un paradox, dar faptul că peroanele gay sunt atrase tocmai de indivizi de același sex e un efect al programării genetice reproductive. Conștiința de sine vrea să compenseze absența modelului, îl caută așadar, ca să echilibreze balanța de gen și să aibă confirmarea propriei existențe, în lipsa căreia reproducerea nu are sens. Acesta e motivul pentru care Little Dog se simte atât de atras de un băiat ca Trevor, și nu de o fată. Pentru că el îi compensează imensa lipsă a dominantei masculine, fără de care nu poate fi viață, iar el însuși nu există. Cartea are minunate pasaje în care vorbește despre asta.

Am făcut tot acest excurs filosofic pentru că cred că avem mare nevoie de el ca să ne înțelegem unii pe alții. Cartea aceasta nu e doar un manifest pentru gay sau queer, care nu ne privește sau pe care o putem citi exclusiv ca pe o poezie bine scrisă. E o reflexie a tuturor celor care au trăit fie și pentru ‘o clipă’ aceste deplasări oricât de mici ale identității de gen, rămânând la fel de hetero și perfect împăcați cu sexualitatea lor. E o carte pentru fiecare dintre noi. O scânteie a umanității noastre, de o strălucitoare frumusețe!